18 aprilie 2013

Estimari costuri operatie pe cord

Dragi prieteni, 
Va multumim pentru Tot! 
Suntem siguri ca sunteti curiosi in legatura cu demersurile noastre in vederea operatiei pe cord a lui Cezar. Pe 12 aprilie Cezar a implinit 3 luni. Suntem bucurosi ca starea lui este stabila, conform ultimelor doua controale
Estimare Austria
efectuate la Marie Curie, in Bucuresti. Medicii ne recomanda operatia undeva intre 4 si 6 luni, cel mai probabil in jurul varstei de 6 luni. Cezar, cum bine stiti, are nevoie si de o alta interventie, la fel de complicata ca si cea de pe cord, la nivelul esofagului. Practic, are nevoie de un transplat de esofag. Momentan el este hranit prin intermediul unui tub care comunica direct cu stomacul. Avand in vedere existenta acestei afectiuni, Cezar va trebui operat in afara tarii, deoarece la momentul de fata conditiile din Romania nu permit operarea pe cord in conditii de siguranta daca exista o a doua malformatie la esofag. 
Suntem in plin proces de adunare a documentelor necesare pentru a-l programa pe Cezar la o clinica din strainatate. Din pacate, birocratia ne omoara, dar vom reusi cu ajutorul medicilor sa intocmim dosarul. Nu suntem straini de formularul E112, dar momentan nu avem nicio certitudine. Din acest motiv, insistam atat de mult sa adunam banii necesari acestei prime interventii, cea de pe cord. La nivelul esofagului se va interveni mai taziu, dupa varsta de un an. In conditiile in care se vor aduna mai multi bani acum, tot ceea ce va ramane va fi investit in operatia la esofag. Mai exista si drumurile la controale, tratamente etc. Toate acestea costa si toate sunt vitale pentru Cezar. 
Asadar, ne-am interesat si iata estimarile interventiei pe cord: 
Spitalul Necker din Franta a estimat costurile in jur de 20.000 euro. La clinica din Bad Oeynhausen, Germania am inteles ca pretul interventiei s-ar ridica in jur de 35.000 euro. Recent, am primit si o estimare de la Spitalul din Linz, Austria de 38.840 euro. Atasam si o imagine cu aceasta ultima estimare. 
Ca orice parinte care isi doreste ceea ce este mai bine pentru copilul lui, noi, parintii lui, am decis ca cel mai bine este sa facem operatia la inimioara in Germania, la costurile operatiei adaugandu-se si costurile transportului, cazarea noastra acolo, eventualele controale si speram sa nu apara nici o alta complicatie. De aceea suma necesara acum este de aproximativ 40.000 euro.
Va multumim, speram sa ne fiti in continuare alaturi!
Cam atat pana acum. 
Va vom tine la curent cu toate schimbarile care vor aparea pe parcurs. Momentan asteptam si ne rugam ca sanatatea lui Cezar sa ne permita sa il transportam si sa il operam in strainatate. 
Cu adanca recunostinta,
Familia Marin

Asociatia de Caritate din Armata Romaniei „Camarazii” a donat pentru Cezar 20.000 de lei

Deviza Asociatiei de Caritate din Armata Romaniei „Camarazii” este „Inainte de toate, suntem Oameni!”.
Oamenii din Armata Romana au donat pentru micutul nostru 20.000 de lei, fapt care ne-a ajutat sa strangem pana acum suma de 71.761 lei (16.423 euro).
Dorim sa multumim conducerii acestei Asociatii si membrilor sai, precum si celor care au contribuit in mod semnificativ la aceasta donatie pentru Cezar.
Multumim pentru gestul nobil si pentru generozitate, dar mai ales pentru implicarea in cazul copilului nostru. Este o dovada de camaraderie in adevaratul sens al cuvantului care arata ca dincolo de uniforma, dincolo de datoria fata de tara, este si o datorie fata de oamenii greu incercati de soarta.
Suntem profund impresionati de acest gest al Armatei Romane! Suntem recunoscatori si va purtam mereu in gand. Datorita voua avem certitudinea ca Cezar va fi operat in conditii excelente, de medici cu renume international si ca in termen de cateva luni vom avea un copil vesel si sanatos! 
Fara voi toti, dragi Oameni, cei care ne-ati ajutat sa adunam aceasta suma nesperat de mare de bani, am fi neputinciosi in fata copilului nostru si a suferintelor sale. 
Va iubim si va multumim! 

Familia Marin 
Cezar, Adelina si Georgian

10 aprilie 2013

Multumim ABR! Toate drumurile duc spre inima lui Cezar!

Multumim ABR Buzau si Consiliului de conducere ABR pentru deosebita implicare in campania initiata pentru Cezar. In ciuda faptului ca ABR (Asociatia Bibliotecarilor din Romania) este o asociatie profesionala care nu dispune de venituri substantiale, oameni cu inima au strans mana de la mana si au donat in contul destinat campaniei suma de 4000 de lei.
Citam presedintele filialei ABR Buzau, M. Colătău, care a declarat „Un gest umanitar plin de noblețe și de solidaritate din partea bibliotecarilor din asociație. Mulțumim filialelor din țară care au donat și celor care vor mai dona, orice sumă, cât de mică, dându-i astfel o șansă la viață lui Cezar Iulian. Mulțumim președintelui ABR, prof.univ. dr. Mircea Regneală pentru implicarea deosebită în acest caz.” 
Aceasta donatie, impreuna cu alte donatii substantiale de la oameni extraordinari, cum nu credeam ca mai exista pe aceasta lume, care au dorit sa isi pastreze anonimatul, ne-a ajutat sa depasim pragul de 10.000 de euro. Practic, suntem la jumatate de drum, un drum pe care l-am construit impreuna cu voi toti, cei care ati fost receptivi la suferinta lui Cezar. 
Va multumim tuturor si va rugam sa ne ramaneti alaturi pentru a construi si cealalta jumatate de drum care are ca unica destinatie insanatosirea lui Cezar! 
Toate drumurile duc spre inima lui! 

Va pupa cu drag, 
Cezar si parintii lui, Adelina si Georgian